Nu l-am cautat, m-a gasit El pe mine. Nici nu-l vroiam. Eram fericita cu ceea ce aveam. Nimic iesit din comun. Credeam ca istoria o sa se repete: ma innebunea la inceput, ajungeam sa-l cred sufletul-pereche, ca mai apoi sa-l arunc intr-un colt. Am suferit prea mult din cauza lor, speram sa gasesc un El special. Ceream imposibilul, stiu. Si faceam asta de la cine nu era capabil. Sufeream si eu, si ei. Dar cu timpul, a ajuns sa fie cel mai important. Si poate ar trebui sa regret cele intamplate intre noi. Discutii, certuri, rasete, pachete de tigari, sms-uri, si cel mai important, pasiune. Asta a fost intre noi: pasiune! Uneori pe furis, alteori pe fuga, nu mai contau circumstantele. Il vroiam doar pe El. Timpul trecea atat de repede...sau poate nici nu exista timp cand eram impreuna. Oricum, cand se trezea, ramanea doar parfumul meu...Mereu imi spunea asta: mi-a ramas mirosul tau.Pe perna, prin camera, pe El. Mi-as fi dorit sa ramana cu mai mult. Cu amintiri, imbratisari, cuvinte. Era perfect. Eram perfecta. Dar de ce, impreuna, nu puteam fi perechea perfecta? De ce s-a distantat incet, de ce m-a facut sa-l cred, de ce inca il astept? Si iata ca din perechea ideala, unul s-a pierdut...ce fac? Gasesc alta pereche identica, sau o alta, noua, diferita, mai buna, mai speciala, perfecta, dar raman cu gandul la El? Mi-e teama sa-l intreb, fiindca stiu ca o sa-mi spuna sa-l uit. Pana sa-l intalnesc, nici nu ma credeam capabila de asa ceva. Dar repet, a crezut in mine si asta m-a facut sa ma simt speciala. Sper doar sa nu ma uite. Am suferit, am mintit, am plans, am ras, m-am infuriat. Si totul doar pentru El. Am invatat insa ceva: nici o relatie nu e perfecta. Chiar daca mie imi place sa cred a noasta a fost...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu