Lucrurile se schimba in viata cat ai clipi, inainte ca omul sa se poata obisnui cu ideea. Sa iubesti inseamna sa traiesti acest sentiment sincer. Sa iubesti si sa nu-ti pleci niciodata privirea. Sa iubesti si sa pierzi. Sa suferi, dar sa te resemnezi faptul ca, desi ti-e sufletul farami, ai constiinta intreaga. L-am iubit fiindca l-am inteles. I-am inteles rolul in viata mea, i-am inteles temerile, i-am inteles sufletul si trairile, lupta lui nesfarsita cu lumea din jur, incapacitatea celorlalti de a-l vedea asa cum este El. L-am iubit fiindca ma facea sa ma simt femeie doar printr-o singura privire...M-a coplesit cu dispret, cand singura mea crima era ca il iubeam...Si da, trupul mi-a ramas in viata, insa sufletul si-a primit pedeapsa. O crima perfecta. A plecat fara sa se mai uite in urma, fara sa clipeasca, fara sa ma mai doreasca. Dar a luat cu el bunurile cele mai de pret: sufletul si surasul meu...Si mi-e dor de un maine plin de speranta, de necunoscut, de incantare. Mi-e dor sa ma faca sa ma simt doar a lui, sa-mi spuna ca ar fi capabil de orice pentru fericirea mea. Ar minti cu aceiasi usurinta cu care ma iubeste, ar muri pentru mine cand ma strange in brate, ar ucide pentru fericirea mea. Nu mai incerc sa caut solutii sau sa-mi adresez intrabari. Nu ma explic, ma supun mie...si viata mea urmeaza o singura directie, iar aceasta este iesirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu