Coeur de saignement...

Lucrurile se schimba in viata cat ai clipi, inainte ca omul sa se poata obisnui cu ideea. Sa iubesti inseamna sa traiesti acest sentiment sincer. Sa iubesti si sa nu-ti pleci niciodata privirea. Sa iubesti si sa pierzi. Sa suferi, dar sa te resemnezi faptul ca, desi ti-e sufletul farami, ai constiinta intreaga. L-am iubit fiindca l-am inteles. I-am inteles rolul in viata mea, i-am inteles temerile, i-am inteles sufletul si trairile, lupta lui nesfarsita cu lumea din jur, incapacitatea celorlalti de a-l vedea asa cum este El. L-am iubit fiindca ma facea sa ma simt femeie doar printr-o singura privire...M-a coplesit cu dispret, cand singura mea crima era ca il iubeam...Si da, trupul mi-a ramas in viata, insa sufletul si-a primit pedeapsa. O crima perfecta. A plecat fara sa se mai uite in urma, fara sa clipeasca, fara sa ma mai doreasca. Dar a luat cu el bunurile cele mai de pret: sufletul si surasul meu...Si mi-e dor de un maine plin de speranta, de necunoscut, de incantare. Mi-e dor sa ma faca sa ma simt doar a lui, sa-mi spuna ca ar fi capabil de orice pentru fericirea mea. Ar minti cu aceiasi usurinta cu care ma iubeste, ar muri pentru mine cand ma strange in brate, ar ucide pentru fericirea mea. Nu mai incerc sa caut solutii sau sa-mi adresez intrabari. Nu ma explic, ma supun mie...si viata mea urmeaza o singura directie, iar aceasta este iesirea...

Ad infinitum...

A rasarit soarele...Il privesc cum doarme, imbratisandu-ma. Daca ar stii cate asteptari aveam de la el...Sau daca ar fi constient de faptul ca uneori, adevarul doare mult mai tare decat minciuna...Poate ar fi mult mai simplu sa nu astept nimic. Pur si simplu, sa imi traiesc viata, sa fiu luata prin surprindere. Am dat peste cea mai ermetica inima de pe pamant. Dar ma privea ca si cum ar fi inteles totul- trecutul si viitorul meu, temerile pe care nu le constientizam, visele care pandeau ascuns in mine. Si asta mi-a dat aripi; iar cand ai aripi, trebuie sa faci totul pentru a ti le folosi. Am incercat sa ma linistesc. Dar pentru a se linisti, sufletul trebuie mai intai sa anuleze orice datorie in lacrimi. Si e drept, aveam tot ce oricine isi dorea. Dar la ce folos sa ai, dar sa nu iti doresti? El m-a facut sa ma vad altfel. Credeam ca toti pantofii sunt la picioarele mele: El imi dovedea ca nu sunt irezistibila. Si prin distanta lui, m-a invatat ca nu ai pe cine vrei, ci pe cine te doreste...A cautat mereu afectiune, dar a gasit numai dorinta. E greu de facut o distinctie, dar nu incape nici o indoiala ca sunt atat de diferite...Chiar daca granitele dintre cele doua sentimente se suprapun in anumite privinte, de cele mai multe ori, ele sunt total opuse. Asa ca, pentru a ma vindeca, am aruncat cenusa peste scanteia dorintei ce incepuse sa ma cuprinda...

contrast fatal

Intotdeauna e la fel, acelasi cliseu relational: te indragostesti de cine nu trebuie. Si realizezi asta mult prea tarziu. Nu te asteptai nici tu, nici el. Ceea ce a inceput ca o prietenie, s-a transformat in ceva mai mult. Tu vrei mai mult. Fiindca il cunosti deja, te cunoaste, e El cu tine, esti tu cu el, impartiti vise, amintiri, ganduri, dorinte...Si il vrei doar pe El. Il visezi in fiecare noapte, il vrei langa tine. Iti place cand te strange in brate si ai vrea ca timpul sa stea in loc...Si ai vrea sa-i spui ca il iubesti. E intotdeauna acolo, te vezi pe tine in ochii lui. Si stii ca nu te minte, esti printre putinele persoane cu care isi permite sa fie El, asa cum e cu adevarat. Cu bune si cu rele, defecte, calitati, idei preconcepute. Dar e de apreciat. Nu vrea sa te impresioneze. A facut-o deja, involuntar...Cand suna telefonul, speri sa fie El. Cand mergi pe strada, ai impresia ca il vezi doar pe El. Ar fi putut sa fie asa de frumos...dar poate il cunosti prea bine. Si-a deschis sufletul in fata ta, ii stii temerile si slabiciunile. Si il iubesti pentru asta. Nu a vrut sa se ascunda de tine. Nu apeleaza la tertipuri si jocuri doar ca sa mai fii inca o noapte cu El. Iar noptile cu El...ai vrea sa nu se mai sfarseasca...Amare e` breve, dimenticare e` lungo...

Sindromul "what if"

Nu se poate sa nu imi imaginez cum ar fi fost viata mea fara El. E firesc sa ne punem intrebari. Cum ar fi fost daca l-as fi cunoscut in alt context? Sau daca nu l-as fi cunoscut? Daca ma doreste asa de mult cum pretinde, de ce nu actioneaza in consecinta? E oare normal sa-l mai astept? Si pentru cat timp? Si chiar daca uneori il urasc si imi doresc sa nu fi intrat in viata mea, de ce conteaza atat de mult pentru mine? Nu vreau, dar trebuie sa recunosc ca m-a facut sa-mi doresc mai mult, mereu mai mult. De la El, de la mine, de la toti din jur. Ma provoaca sa ma provoc, sa ma epuizez in incercari, inutile sau nu. Ma face sa vreau sa fiu mai buna. Poate ii place sa ma vada perseverand...din umbra, e drept. Fiindca e imprevizibil. Nu stiu la ce sa ma astept din partea lui. Se joaca, si ii place. Il vad pentru putin timp, iar apoi dispare. Se ascunde in viata, in spatele sentimentelor. E prezentul meu absent...Traiesc cu amintirea trecutului, iar prezentul meu e viitorul alaturi de El. He means the world to me, but i guess he'll never know...

Mind vs heart...unfortunately

In dragoste, nimeni nu poate rani pe nimeni; fiecare dintre noi e raspunzator pentru ceea ce simte si nu putem da vina altul pentru asta! Nimeni nu pierde pe nimeni, fiindca nimeni nu poseda pe nimeni. In acest fapt consta adevarata experienta a libertatii: sa ai lucrul cel mai important din lume, fara a-l poseda...Asta inseamna dragostea adevarata. E greu de imaginat, de experimentat. Dar e mult mai greu sa stii ca esti cu el, dar sa nu fie langa tine. Si oricum, dragostea nu este in celalalt, este in noi. Chiar daca pentru asta, avem nevoie de El. El imi vede sufletul, temerile, fragilitatea, ma vede pe mine. Dragostea cea mai puternica este cea care isi poate manifesta slabiciunile...Si El stie asta. Dar refuza sa accepte. Cand nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Cand am incetat a fi cine eram, m-am gasit pe mine insami. Cand am incetat sa mai sper, l-am gasit pe El. Desi nimeni nu-si incredinteaza visurile in mainile celor ce le pot distruge. Eu am facut-o, dar nu regret. Si daca exista vreo consolare in tragedia de a pierde pe cineva, aceasta e speranta, intotdeauna necesara, ca probabil a fost mai bine asa...In tot ceea ce a fost, stiu sigur un lucru: iubirea este...

The perfect shoe?

Am cautat mereu perechea ideala. Cand o gaseam, credeam ca o sa raman mereu la ei. M-am inselat de fiecare data, si asta mult prea tarziu. Era oricum, de asteptat. Dupa nopti pierdute, dimineti tarzii, dureri de cap si prea multi plasturi, ii uitam intr-un colt. Aparea mereu o pereche noua, mai buna, mai frumoasa. Il credeam the right one. Desi, ajungea sa fie doar right now. Si recunosc, l-am tradat. L-am mintit, l-am inselat, l-am urat, si asta doar pentru ca l-am adorat. Am facut-o pentru ca si el a facut-o. Ma cauta mereu, cu speranta ca o sa ma intorc mereu la El. Si pe principiul, I saw them in the window and they called my name, l-am luat cu mine. Ma facea sa ma simt speciala, pentru ca toata lumea ne invidia. Eram cuplul ideal, impreuna eram perfecti. Desi nimeni nu stia ce se intampla, de fapt. Multi plasturi, poate prea multi. Dar l-am acceptat. Pentru ca si greselile sunt un mod de a actiona. Si oricum, El niciodata nu va reusi sa gaseasca ceea ce cauta atata timp cat nu va stii sa spuna ce gandeste...

Irreplaceable

L-am visat...dar as fi vrut sa nu ma mai trezesc. Era asa de frumos...ma tine strans la pieptul lui, ma saruta. Mi-e dor de el. Mi-e dor sa ma faca sa rad, sa ma faca sa gandesc, sa simt ca sunt doar eu in universul lui. Mi-e dor sa-i vad reactia cand ma vede intamplator, cum se pierde. Mi-e dor sa-l vad ca nu stie ce sa mai faca in prezenta mea, si atunci sa ma ia in brate. Mi-e dor sa ma cunoasca, sa ma accepte, sa ma ierte. Nu-mi pasa daca e bine sau rau. Il vreau...Si imi pare rau pentru lucrurile care nu s-au spus, imi pare rau ca nu l-am lasat sa ma vada plangand din cauza lui, fiindca nu vroiam sa-mi vada slabiciunile. Imi pare rau ca am plecat de langa el atunci cand nu trebuia. Si imi pare rau ca intre timp, a plecat El. Era cel care ma facea sa-mi doresc sa fiu mereu mai buna, mai frumoasa, si faceam asta doar pentru el, desi nu stia. Mi-e greu sa-mi vad viitorul fara el. Ma doare sa-l stiu aici, dar sa nu fie cu mine. Ma doare sa nu-l vad cu mine, ma doare sa-l vad fara mine. El m-a facut sa fiu cine sunt azi. Si cine sunt? Asta o stie doar El...Cine e El? Se regaseste, cu siguranta, in fiecare pereche de pantofi pe care o descriu...